Câştigă o Invitaţie la Cursul Spada despre Creşterea Traficului pe Site folosind SEO şi Social Media

Unul dintre obiectivele oricărui departament de online marketing este creşterea traficului pe site-ul propriu. Două dintre canalele eficiente pentru a atinge acest obiectiv sunt SEO şi Social Media. În România, s-ar traduce prin Google şi Facebook.

Am mai scris despre cum SEO şi Social Media se pot completa şi amplifica reciproc. Un exemplu simplu ar fi Google AuthorRank.

Spada vine cu o iniţiativă excelentă în această direcţie: un curs online care te va învăţa cum să creşti traficul pe site-ul propriu folosind aceste 2 canale. Din punctul meu de vedere, este cea mai bună idee de webinar pe care o puteau avea. Sper că vor reliefa importanta integrării celor două canale şi, implicit, ale beneficiilor.

trafic site

Sursa foto: Traffic Increase via Shutterstock

Va fi foarte interesant de urmărit ce vor avea de spus Ana Matei şi Alex Negrea despre impactul fiecărui canal în funnel-ul de decizie al unui posibil client. Cei doi specialişti promit că vor arăta metode şi instrumente pentru îmbunătăţirea şi creşterea traficului pe site, fiind dispuşi să răspundă şi tuturor întrebărilor.

Iată o mică parte din ceea ce veţi învăţa dacă veţi participa la acest webinar:

1. Îţi arătăm cum să realizezi un audit SEO de bază, respectiv cum să faci o evaluare tehnică a site-ului, cum să evaluezi conţinutul tău în raport cu acele cuvinte cheie căutate de utilizatori pe Google Search şi cum să identifici poziţiile pe care le ocupa site-ul tău în raport cu aceste cuvinte cheie. În urma acestui audit, cu ajutorul unui programator, vei putea să obţii o mai bună vizibilitate în paginile de rezultate oferite potenţialilor tăi clienţi de către Google.
2. Studiul Concurenţei îţi oferă câteva oportunităţi şi soluţii pentru site-ul tău. Îţi oferim câteva guidelines şi instrumente utile pentru a-ţi studia concurenţa.
3. În urma cursului, vei putea realiza o strategie SEO cu ajutorul Social Media, atât pentru identificarea cuvintelor cheie cu potenţial de a îţi aduce clienţi noi pe site, cât şi pentru a identifica cele mai bune momente pentru a realiza o campanie online pentru un anumit produs, pe baza statisticilor oferite de Google referitoare la sezonalitatea căutărilor. În cadrul strategiei SEO îţi vom prezenta şi câteva informaţii despre realizarea unei campanii de Link Building eficiente, dar şi cum să o integrezi în campania ta de comunicare derulată pe bloguri.
4. Ştim că îţi doreşti să dezvolţi conţinut relevant şi optimizat pentru site-ul tău, aşa că ţi-am pregătit câteva recomandări pentru realizarea lui, astfel încât să îţi satisfaci potenţialii clienţi în timp ce apari în primele pagini de rezultate Google, pentru cele mai relevante cuvinte cheie pentru site-ul tău.

Pe mine m-au convins. Cursul online are loc pe 6 noiembrie (miercuri), între orele 18-21 şi costă 45 de euro. Atenţie, sunt doar 20 de locuri libere.

Din motive obiective, nu o să pot participa la curs. Şi îmi pare foarte rău. Însă ăsta e o veste bună pentru voi. Pentru cei ce nu sunt convinşi sau nu-şi permit, ofer 2 invitaţii gratuite la acest webinar. Tot ce trebuie să faceţi e să vă înscrieţi în widget-ul de mai jos. Cu câte mai multe acţiuni realizate în widget, cu atât şansele de câştig vor creşte exponenţial.

Voi anunţa câştigătorii marţi, 5 noiembrie printr-un update la acest articol.

Câștigătorii sunt Troaca Marius și Gabriela Popa. Felicitări!

  • Catalin Moraru

    “Voi anunţa câştigătorii marţi, 5 octombrie printr-un update la acest articol.” – Presupun ca ii vei anunta pe 5 noiembrie